Mărțișor cu dedicație…„Ragazze dell’est” !

Le “Ragazze dell’Est“sau fetele nevazute ale aceleeasi medalii

                                                              Elenei,

                                                              cu mare drag

                                                              si tuturor “Fetelor din Est” pe care ea le reprezinta…

 Printre surprizele unei seri,primesc o invitatie pe care,sincer,o asteptam demult:amica mea de la Viareggio-pot confirma amicitia cu toata convingerea!,- ma invita cu rafinata eleganta,la prezentarea cartii sale.Cea de-a doua care-i poarta semnatura,“care a vazut tiparul” in slova lui Dante!

Aveam sa aflu cu ocazia prezentarii ca incursiunea in lumea florilor sau a sufletelor cu nume de floare continua intr-o ingenioasa si tumultuoasa aventura,astfel ca,dupa “Papucul Doamnei/La scarpetta di Venere”,aparuta in vara lui 2010,a sosit timpul povestii clematidelor care continua intre paginile cartii:”Ragazze dell’est //Fete din Est”-povestiri semnate de Elena Iordache in editia Marco Del Bucchia Editore,2013.

Elena vine de pe meleagurile Vrancei,de-acolo de unde vinul curge bun si e renumit pentru limpezimea si parumul sau de Odobesti,din  familia Preotului Iordache care a pastorit ani si ani in orasul dintre vii.Ne povesteste amuzant ca pasiunea de a scrie s-a nascut din vremea copilariei cand nemultumita fiind de textele cantecelor la moda difuzate la radio,isi inventa propriile versuri cu originala si nestavilita creativitate si castiga concurs dupa concurs cu scrierile ei.In mai 2010, primeste premiul I la Concursul National”Città di Montecatini Terme”la sectia roman,cu cartea”La scarpetta di Venere”care va fi si publicata cateva luni mai tarziu.

Elena,ea insasi o “ragazza dell’Est”traieste de ani buni in Toscana insciindu-si existenta cu toate suisurile si coborasurile ei in tot ceea ce iti poate oferi…drumul deloc usor,al strainatatii.Recunoaste deschis ca sufletul ei a ramas puternic legat de Acasa si nimic nu-i va putea schimba vreo data,acesta simtire.”Sunt muti cei care nu ne inteleg,care interpreteaza in mod gresit plecarea noastra si care ne condamna cu asprime fara sa cunoasca cate sacrificii facem,cu cate probleme ne confruntam aici…Dar, noi suntem calite,nu-i asa,si rezistam…!”-adauga Elena,iar pe chipul sau se inscrie discret,un zambet trist…Poate,chiar de aceea si scriu,cu dorinta de a  reusi  putin sa demolez acele mentalitati stereotipate care ne judeca prea usor,cu mult inainte de a ne cunoaste… fie cei de-Acasa,fie cei de-aici…!”

Caut privirea Elenei,dar e prea d e p a r t e…iar ca sa evite confruntarea ochilor inundati de lacrimi,incepe sa mangaie discret petalele lobelliei ce i-am daruit…”Mi-ai daruit steagul nostru…!”–imi spune,evidentiind rand pe rand fiecare culoare ale florilor din micul buchet…

“Il libro è dedicato alla Donna!…”imi marturiseste Micol Carmignani,reprezentanta casei editoriale prezenta la sarbatorirea lansarii cartii.„Ne-a placut in mod deosebit istoriile pe care Elena le povesteste si faptul ca expune dintr-un unghi de vedere divers,aceasta noua realitate italiana.Este o carte care sigur,va avea succes…!De la prima lectura mi s-a parut surprinzatoare prin modul de constructie al povestirilor,„colorata”deoarece aduce un suflu nou prin personajele pe care le creioneaza si extrem de interesanta din punct de vedere editorial fapt ce a facut sa avem incredere si sa o publicam.”

“Cartea este dedicata Femeii!…”-ne repeta si Elena,iar cu fraze placute si istorii care se impletesc intre ele,ne invita sa-i cunoastem personajele ce par rupte din realitatea zilnica,atat de palpabila:“A tutte due la vita aveva insegnato che non ci si deve mai buttare nella disperazione. Non ha alcun senso logorarsi nel cercare il perché di quello che succede. È difficile accettarlo, ma sarebbe più facile ammettere che non dipende tutto da noi. Non siamo l’ombelico del mondo ma viviamo nel centro dell’universo dove la terra più fertile, l’aria più pulita e l’acqua più pura sono nostre. Dobbiamo solamente vivere! Dobbiamo essere felici di esistere, senza forzare il destino. Sarebbe meglio lasciarci portare sulle ali leggere della vita, pronti sempre ad incamminarci sulla giusta via. A ogni angolo c’è  qualcosa o qualcuno che ci può impedire di vedere quanto siamo stati baciati dalla sorte, in tutti i sensi, ma fortunatamente c’è sempre qualcuno che ci tocca il cuore e ci apre la mente per capire. L’importante è tenersi sempre forti, umili e fiduciosi e, non per ultimo, amare...//Viata ne-a invatat pe amandoi ca nu ne putem lasa coplesiti de disperare. Nu are nici un sens sa intrebam de ce ni se intampla un lucru anume. E greu de acceptat realitatea, dar ar fi mult mai usor daca am admite ca nu depinde totul de noi. Noi nu suntem buricul pamantului dar traim in centrul universului, unde pamantul fertil, aerul extrem de curat si apa pura, au fost date noua, pamantenilor… Trebuie doar sa traim! Trebuie sa fim multumiti ca existam, fara sa fortam destinul. Cel mai bine ar fi sa ne lasam leganati pe aripile lejere ale vietii, pregatiti sa apucam pe calea dreapta, cand aceasta se iveste. La fiecare colt de strada putem intalni ceva sau pe cineva care incearca sa ne impiedice, din rautate, sa vedem Adevarul, dar spre norocul nostru, exista acea persoana care intra in sufletul nostru reusind sa ne deschida mintea pentru a intelege… Lucrul cel mai important este sa fim mereu puternici, umili dar increzatori si nu in ultimul rand, sa iubim…

 Da…! din pacate cunosc  foarte bine afirmatiile facute de prietena mea si stiu cat cantaresc aceasta in sufletul meu,dar ca sa evit caderea in capcana subiectivismului am invitat cateva dinte prietenele mele  sa-mi scrie exact ceea ce simt ele despre “le ragazze dell’Est”…Probabil,dintr-un  astfel de puzzle,ascultandu-ne cu putin mai multa rabdare unii pe altii,vom reusi sa cream o imagine cat mai aproape de realitate si sa apreciem pozitiv orice manifestare care merita sa fie cu adevarat apreciata,iar Elena Iordache este unul dintre modele care poate fi considerat inainte de toate,un model exemplar de integrare in societatea in care traieste,viseaza si scrie…

 Lenuta imi scrie:”suntem flori frumoase si rezistente…care se adapteaza la toate conditiile de viata…suntem determinate si neinfricate…sensibile si dure in acelasi timp…traim luptand si luptam traind…stim sa muncim si o facem iubind.. .contestate si laudate in acelasi timp”…

 Petro incearca sa defineasca: “Frumusetea lor si felu de a se expune te face sa iti schimbi radical impresia!…” si concluzioneaza..”frumusete,nesiguranta, tristete…”

Dani subiniaza clar: “Noi siamo le ragazze con una marcia in più; siamo quelle determinate, fortificate di un camino che non è stato sempre facile; siamo le ragazze con occhi nostalgici e cuori che custodiscono dei grandi tesori: i ricordi di una terra lasciata. Noi siamo le Ragazze dell’Est…// Noi suntem fetele cu o viteza in plus;suntem cele determinte,fortificate de un drum care nu a fost deloc usor;suntem fete nostalgice cu inimi care pastreaza mari comori:amintirile unui pamant lasat…Noi,suntem Fetele din Est!…”

Diana isi cere scuze ca nu poate raspunde pe moment,dar revine triumfal:”Am auzit destul de des vorbindu-se in Italia(nota personala:poate, in Romania cu mult mai mult…!) despre ‘le ragazze dell’est’…  Si am auzit diverse pareri ( nu tocmai cele mai bune!), insa cred ca in ultima vreme modul in care vad italienii avalansa, in special a femeilor,  din estul Europei,  incepe sa fie unul mai ingaduitor…

Am crezut cu tarie si o sa cred in continuare asta, ca indiferent de finalitatea venirii acestor femei in Italia, scopul  tuturor a fost  acelasi: o viata mai buna, o viata pe care in tari ca Romania, Rusia sau Ucraina, nu este imposibil sa o traiesti, dar care nu ofera aceleasi privilegii sociale si economice precum tarile vest-europene…

As contura doua cotegorii in randul acestor femei: cele care intra-devar se vand barbatilor italieni, quindi au impresia doar ca duc o viata mai buna  si intra in capcana celei mai vechi meserii a omenirii.  Astfel , ies la iveala  cazuri de crime, disparitii, cadavre desfigurate si cel mai adesea victimele sunt’ le ragazze dell’est’. … Sa fie frumosetea lor de vina? Sa instige la astfel de gesturi chipurile angelice ale acestor femei? Sa fie obsesia care se naste pentru tupurile lor de felina…?

si femeile care sunt femeile care intr-adevar lupta pentru o viata mai buna!…

Pe de alta parte, si tin sa cred ca aceasta a doua categorie a inceput sa castige teren in detrimetul celei mai sus mentionate,  sunt femeile care intradevar lupta pentru o viata mai buna. Femeile care isi depasesc conditia si care stiu sa se faca respectate si admirate in societatea in care au ales sa traiasca. Nu sunt putine femeile straniere/”straine”care au afaceri si activitati de succes in Italia si nu numai.  Nu sunt putine femeile care au starnit fie invidia, fie admiratia italiencelor pentru ca au demonstrat in peninsula ca stiu sa fie mame mai bune si mai devotate decat ele.  Nu sunt putine femeile care stiu sa fie doamne in societate si sotii, respectiv mame,acasa…

Pe àceste femei le-as mentiona cand se vorbeste despe…’ le ragazze dell’est.’…

Lia,fara sa-i fi cerut parerea,se inscrie si concluzioneaza „vocea” …Fetelor din Est, cu neasemuita-i intuitie: “Dumnezeu stie de ce trebuie sa ducem atit!”…

 Subsciu subliniind fiecare dinte cuvinele scrise azi,aici…

„Dumnezeu stie de ce trebuie sa ducem atit”…Dumnezeu stie cat trebuie sa mai ducem…tacând!

 Fiecare crede ceea ce e in stare sa creada,iar noi traim,ceea ce traim casi…

“Ragazze dell’Est”…!

Cuvenitele multumiri interlocutoarelor mele care m-au ajutat sa realizez un tablou mai complet al…„ragazzelor din Est”!Multumiri,fetelor…!

 A consemnat,

Ana Olimpia,una vera ragazza dell’Est

http://www.garbo.ro/articol/Social/14100/le-ragazze-dell-est-sau-fetele-nevazute-ale-aceleeasi-medalii.html

 Lucca,undeva pe malul lui Serchio,mai 2013

ImagineImagineImagine

Elena Iordache la prezentarea cărții „Ragazze dell est” alături de amicul nostru,Marcello Lazzeri

 

Mărțișor de week-end

Mărțișor de week-end sau hohotul mititeilor

…una dintre marile mele iubiri,recunosc deschis,este Bogdan Ulmu.Mai precis cărticica lui de bucate „Gastronomice…à la Păstorel”,dar nu atât pentru rețetele în sine,(mă va ierta oare, Bogdan…?!) cât pentru modul în care sunt prezentate:original ar fi prea puțin spus…!Ce mai!…sunt piiicante cu adevărat,măi fraților!…O delicatețe să le citești,daaar să le și guști!…așa că astăzi vom gusta un…„Mărțișor culinar”!…

El mă întrebă,așa pe neașteptate,cu vocea-i enigmatică,mai zilele trecute,dacă-mi place să gătesc…Eu îi răspund că uneori  uit efectiv să mănânc,că pot face pace ușor cu un iaurt care să-mi contureze clar și evident mustățile  sau cu o porție de paste preparate „la minut”,de fapt,în mai puțin de 10 minute….Dè,influențele peninsulei,accept…!…„pentru mine,a sta pe lângă aragaz,la bucătărie e o pierdere de timp…!”- îi spun eu cu maximă sinceritate,iar El  pornește într-un hohot de râs,prelung…

Però... atunci când dispoziția este aceea de a rămâne mai mult printre polonice,măiestria mea cu sau fără ajutorul amicului mai sus amintit își spune cuvântul și…geutatea! …Rețetele mamei sunt cele mai des reluate pentru că îmi poartă cu ele mirosul acela imprimat în palimpsestul memoriilor și-atunci,poftele (sau pohtele!… 😉 ) se amestecă ceva mai mult cu dorurile,cu trăirile din anii copilăriei…cu viața de-atunci.Iubesc la nebunie mirosul întens de coajă de lămâie trecută pe răzătoarea mică  și romul și vanilia măiestrit îmbinate,fapt care face ca uneori să pun de un chec în doi timpi și alte trei mișcări,la o certă oră a dimineților de duminică…Este iubirea dorurilor de Acasă…greu de descris…foare,foarte greu de exprimat…Poate,de neexprimat…

Fără dubii mă pot lăuda cu ceaiul meu special care este deja recunoscut de toți amicii care-mi trec pragul,dar permiteți-mi să încep lăudatura-mi cu dedicația scrisă chiar de mânușița lui,cândva, esattamente per me,oaie de Borcea pierdută din cârd… 😉

Cu o scriere vădit artistică Bogdan îmi scrie:

„Dnei Olimpia.,

Măgulit că are timp să se amuze-gătind,CHIAR și pe seama bucatelor mele,cu dorința de a ne cunoaște,cândva,alături de amicul nostru X,prin vreo bucătărie…”

urmează o semnătură decisă,foarte frumos caligrafiată,

Ul(b)mu

4 nov.2004 (Oare,pe unde se afla el,când îmi scria asta…?!cel puțin în accepțiunea filosofică trăim în două dimensiuni,dar se vede că Bogdan o are bună și precisă pe cea de-a treia,fapt ce-i permite să facă și… depășire de dimensiune!…Mai mult ca sigur era „prins”cu de-ale tigăielilor,așa că-l iertăm…!)

Arta dedicațiilor fiind subliniată,putem continua rețetaru’ cu arta bucatelor din top:arriva aperitivul cu vinete și gogoșari care e la loc de cinste și rămas acolo,pe lista lui „deosebit de bun”din partea celor care l-au gustat…În alternanță,putem adăuga o ciorbă de perișoare de neuitat à la mamman,cu inegalabila ciorbă de burtă,desigur rețeta Ionica Stan sau o infinitate de aperitive asortate în fel și chip și binecuvântatele mele salate mixte+cereale…!Musacaua are desigur,locul ei în topul meu așa de propriu,atât de personal…La capitolul „special” vine găina alla bresciana,„vărzuțele noastre” de Bruxelles,cartofii danezi înăbușiți în zahărul ars,lazgane și (da!…există și ziua asta!),ziua aceea foarte specială a…baclavalelor!OlympicInternationalKitchen,am putea spune…

Multcântata rață cu portocale are însă secretul ei vechi,care va rămâne tot secret dat fiind că e un adevărat secret.(Ah!…acum eu trăiesc într-o nebuloasă deoarece nu știu dacă pe voi vă domină mai mult pofta de rațameacuportocale sau tronează ea,curiozitatea de a ștìii ce și mai ales cine,se poate ascunde în spatele anunțatului secret!…Ahhh…!)

Dragele mele-mi spun dese ori să „mă las” de poezie,cum că rețeta de la plăcintuțele mele cu mozzarella și stafide ar trebui să fie cu adevătat brevetată,chiar demult…dar eu,nu!…aduc mulțumirile mele,inventatoarei de iaurt:((nà!… că de astă dată e o femeie…!(poate e mai sănătos să subliniez că niciodată n-am digerat o astfel fadă și inutilă ”competiție”…!))

Poate,într-o altă viață voi săvârși până și o astfel de minune,poate…

Frumusețea de a sta acolo în bucătărie  constă în a te dedica.În adevăratul sens al cuvântului.Pentru că bucatele ies mult mai gustoase atunci când adaugi odată cu ingredientele,partea a c e e a din tine,când un/o cineva îți umple gândurile,când dedicația e clară și precisă…(Începe prin a face o prăjitură când ești supărat(ă) și poți fi sigur(ă) că va sfârși la coș…!)Bucătăriseala își are secretele ei,se știe, cere să fie tratată cu pricepere,și întotdeauna,cu aleasă dăruire…

Eu,dată fiind ploaia care-mi întrerupe plimbările cam de vreo trei-bune-lunișoare,astăzi mă voi delecta îndelung cu cele cinci straturi ale  „Prăjiturii cu mac!”,de la Amara,iar ca să nu risc să sfârșesc  întreaga prăjitură mâncând dimineața-prânz-seara,o voi dărui vecinilor și amicilor mei de la Poliția Municipală ca semn de salut sau „Mărțișor de week-end”…!

Însă,cum se apropie sezonul grătărelelor –Soarele tot iese el  prin verun colțișor de Rai!…- și mai toți vor dori să-și exprime dezacordul cu hotărârile europene ieșind direct și precis la iarbă verde,cred că cel mai potrivit ar fi să dau spațiu amicului marilor mele iubiri în ale rețetelor,cu speranța că îmi veți împărtăși iubirea,iar acolo,la buza grătarului,veți închina paharul spre prietenească cinstire…!

*Mititei,d’ăi măricei!

Moldoveni/șoldoveni chiar și munteni/neardeleni,dobrogeni și alte naționalități!Ce vine cu pași repezi/Nu Regele,nu criza teatrului/nu Sabrina:vine vara! Și ce-mi face savarinul estimp?Merge la grădină;la iarbă verde(floare albastră,viitoare roză).Și-acolo,Toma ce-mi făcea?Paloș mic mi-l învârtea și-n mititel îl băga!(ați recunoscut para-fraza & măru-propoziția!)

Da’ ca să-l vîre unde-am zis,musai să-l aibă.Și-atunci,dacă nu are încredere în grataragiu,nu-i bine să și-l prepare singur,în condiții ieftine & igienice?Păi da…Chiar dacă n-or ieși ei,mititeii precum la Folosea lângă Brașov,unde era plasată,într-o vreme ,capitala micilor),oricum,ceva-ceva tot va rămâne plăcut pe palatin,esofag,stomah & almanah…Mititeii,adorați bucureștean,idolatrizați de Caragiale,divinizați de Mușatescu,reabilitați de Cella Delavrancea,au chichirezul lor;dar s-o luăm bătrânește—vorba președintelui Clubului Veteranilor din Alimentația Publică.

Micii se fac mai întâi din carne de vită(de la ceafă,coadă ori pulpiță).Dar în compoziție, zic eu, vârâți și 10%purcel,10% cal,10% oaie(ori măgar).Apoi:nu-i tocați cu mașina,ci cu satârul(așa ne-au lăsat cu limbă de moarte bătrânii,și noi nu suntem de la Tinetetul liber,să-i huiduim).Păstorel,care era genial,a avut o scăpare la capitolul mititei și a recomandat în compoziție „miez de franzelă -de mărimea unei lămâi”.Ce vreți,și Homer moțăia uneori;noi nu pentru asta îl iubim ,deci mergem mai departe:sare,mujdei,cimbru,piper,enibahar,chimen,zahăr,bicarbonat(foarte puțin!),boia iute etc.Ei se țin în suc de vită,în congelator,24 ore înainte.

Parcă vă văd că vă grăbiți să ziceți„Gata!De-aici știm și singuri!”…Știți pe naiba:ce,bucătăria e cibernetică,să aibă habar de dânsa tot mocofanul?Aici e vorba de știință,geniu și demență;cine nu are măcar 33% din fiecare,s-o ia la goană,precum Charlot,către THE END și să ne lase-n durerea noastră de lăcrămoși ai aromelor…

Revin: după ce-ați scos micii din frigider,nu-i puneți oriune,oricum,că nu-s hârtii de 1000 de lei,dintr-alea de stins mucul lumânării!Ei se proporționează,se rulează,se tăvălesc prin seu de vită & batal,se pun pe grătarul încins și se lasă numai la foc de mangal,nici prea iute,nici complet agonic,stropindu-se cu o măturică udă,din 5 în 5 minute.Evitați prăjitul lor în tigaie,chiar și friptul în cuptorul aragazului,căci numai la mangal se fac bine și miros dumnezeiește.Aveți grijă,micii-manilor:să nu-i lăsați cruzi,da nici să nu-i uscați și ofiliți,căci mititelul tre’ să fie lucuios și mustos,durduliu și pe gât alunecos,măriceii moșului!…

Și dacă nu o să vă placă vinul,nu-i nimic:țineți-o pe bere rece,cu guler înalt și acid potrivit;cam o sticlă la 3 mititei(aplicați singuri regula de trei simplă). B.U.

 

Acum,mă-nțelegeți…?! Poftă bună,dragilor…!

P.S. Mulțumiri cu caru’,Bogdan!Salutări & Îmbrățișări neaoșe,pe oriunde-ai fi!

PP.S.Cineva va ho-hoti chiar mai mult…!

*Bogdan Ulmu-„Gastronomice à la Păstorel”!-Ed.Institutul European,1998.

mărțișorul la condițional-oprativ sau poveste șoptită scrisă cu litere mici

if

dacă tu…

…aș pregăti totul în mod progesiv.aș cotrobăi prin fiecare ungher al casei,prin fiecare ungher al meu.cu migală și atenție sporită.înainte de toate aș ordona șosetele punând o delimitare clară între cele de zi și cele de noapte.între dantelăriile celor de vară și între moliciunea celor pentru ger.dragele de ele,niciodată nu știu cărei ore aparțin, cum întind mâna uneori la întâmplare,cu ochii închiși,să le prind…cum îmi  tună gustul momentului: după culoare…după desen…după firul țesăturii…sau după cum se „preanunță”diminețile… câteva perechi vor sfârși în cutia pe care stă scris d e  a r u n c a t dar,spre seară sigur se va descoperi și pentru ele un colțișor,semn de indubitabilă afecțiune asupra lucrurilor sau de o compulsivitate care mă învinge mereu…cum ai vrea să crezi…

…la capitolul oale și crătiți aș zăbovi ceva mai mult.le-aș dărui mângâierile mele în plus,iar ele mi-ar dărui în schimb strălucirea noului lor.aș surâde mai des oglindindu-mi chipul în strălucirea tigăilor și ,probabil,valsul acela acompaniator al„operei”l-aș repeta…pata aceea gălbuie de lângă întrerupător aș lăsa-o însă,chiar dacă ar fi nevoie doar de o pereche de mănuși și de câteva zeci de secunde,s-o dobor…tu te-ai obișnui într-un anume fel,cu imperfectiunile mele și probabil,le-ai accepta…

…aș dechide larg toate ferestrele să mă inunde lumina,iar  florile proaspete le-aș fura și le-aș așeza chiar și la calendar.aș lăsa așa,neglijent,câte o eșarfă,câte-o carte rătăcită,doar ca tu să mă întrebi „de ce…?”…aș ridica din umeri,iar tu sigur,ai surâde șugubăț…

…prin baie și prin debara ar fi o trecere rapidă,de aruncat un ochi fugar…aș schimba doar albiturile și plantele noi le-aș uda…

…aș parfuma în mod deosebit încăperile,iar tu ai exclama mereu:„parfumul ăsta-i nou…!nu-l știam…!”așternuturile ar fi cu siguranță noi.m-aș lăuda demonstându-mi colecția de creioane pierzându-mă în istoria fiecăruia,iar tu ți-ai încrucișa privirile cu ale mele la fiecare istorisire lăsându-ți doar mâinile să vorbească printre voitele tăceri…

…te-aș purta în grădina mea:fiecare plantă,fiecare copac,fiecare dintre flori ți-ar povesti că la rădăcină i-am pus numai dragostea mea,iar parfumul lor te-ar învălui,ți-ar confirma…

…în semn de bun venit aș pregăti cu multă dăruire aluatul și aș frământa pâinea. aș umple întreaga casă de mirosul facerii…! tu l-ai adulmeca hulpav cu vârful bărbiei cuprins între două degete,întrebător…„câte surprize mai ai să-mi oferi…?!”-m-ai spune…iar corpurile noastre vor începe discret  dansul adulmecărilor…

…aș cumpăra două cupe noi și te-aș ruga să desfaci sticla aceea cu vin căruia refuz demult,demult să-i șterg praful…te-ai opri din gest și mi-ai spune hohotind:„tu o porți pe ștefania popescu cu tine,aici…?!”…și hohotul s-ar dubla,negreșit…aș pregăti „multpromisa” rață-cu-portocale-ce-la-final-tu-a-i-descopri-rățoi…ne-am bucura de„istoria raței” și-am sfârși în sărutul acela,noi…

…mi-aș pune rând pe rând toate rochiile mele lungi ca să pot invoca zborul ,iar tu l-ai recunoaște după fâlfâiri…cred că și pletele s-ar mai lungi puțin…iar cerceii i-aș schimba din oră-n oră ca niciunul din ei să nu cunoască nedreptățirea…brățara aceea ți-aș reface-o din bucăți și ți-aș  spune cât de parte din mine era… te-ai minuna și tu de îmbinarea perfectă a părților…iar uneori,am tăcea…

…te-ai aseza într-un loc discret prefăcându-te procupat de-ale tale. în tăcere,doar m-ai savura unduirile…

…am săruta diminețile cu parfumul cafelei făcută din nou la ibric,iar gimnastica matinală ar fi cea a tangentei de noi…!am alerga prin ploaie kilometrul acela până la gară și ne-am urca în primul tren respectând supusi doar alegerea lui.in drum ți-aș prezenta pe toți prietenii mei și le-aș povesti cât de fericită aș fi.ca de obicei,și atunci le-aș fura câte o frunză ce-aș așeza-o semn de carte sau de amintirea că suntem,că sunt…ne-am minuna ca doi copii neștiutori de locuri noi,de timpuri noi,de noi…ne-am pierde destul de des și ne-am regăsi și mai des…

…m-aș așeza într-un loc discret prefăcându-mă preocupată de-ale mele.în tăcere,doar ți-aș sorbi respirațiile…

…aș dispărea într-una dintre dimineți.aș ieși tiptil cu grija de a nu-ți întrerupe somnul duminical și aș hoinări pe străzile pustii povestindu-mi mie însămi că-ai fi…aș pleca doar așa,să mă pot întoarce cu brațele întinse a zbor,ce te-ar cuprinde în dansul de dor…

…într-o anumită oră am regiza o ceartă „la cuțite” pe care-aș chema-o…„probă de microfon”.eu aș vrea să continuie totul cu „proba tăcerii”,iar ca în toate regulile nescrise,tu ai repeta neîncetat unica „probă a împăcării”.la final am fi amândoi învingători dat fiind jocul…„de probă”!…după aceea am înălța imn după imn poeziei…am împreuna mâinile și trupurile și sufletele le-am împreuna a zbor…!

…iar de-aș scrie pe ușă întoate limbile pământului „v-am ruga,nu deranjați!” s-ar holba până și leo,câinele vecinului la cea de-a treia plimbare,pe înserat…

…ne-am așeza așa,sporovăind până în zori de zi sau ascultând îmbrățișati ticăitul timpului,în aceeași foame de numai doi…

…uneori,te-aș lăsa singur.te-aș lăsa să-mi cotrobăi prin ungherul secretelor și tu te-ai minuna că le știi deja.aș accepta invitația amicelor mele la un aperitiv,dar aș sta tot timpul ăla ca-pe-ghimpi.le-aș povesti ceas de ceas că simt mirosul ce învăluie casa mea.aș privi la nesfârșit ușa știind că între timp tu ai deveni artizan prin preajma focului de două ori arzător…

…la timpul potrivit,aș fugi…m-aș întoarce alergând.m-ai aștepta nerăbdător în prag,tu!

 

…te-ai aseza într-un loc discret prefăcându-te procupat de-ale tale. în tăcere,doar m-ai savura unduirile…

…m-aș așeza într-un loc discret prefăcându-mă preocupată de-ale mele.în tăcere,doar ți-aș sorbi respirațiile…

…ne-am așeza așa,sporovăind până în zori de zi sau ascultând îmbrățișati ticăitul timpului,în aceeași foame de numai doi.

 

…ai fi

 

Martisorul de Mai sau…

Amintiri de pe strada mea

                                                                

                                                             Cu aleasa multumire arhitectului livezii,Tatal meu

 

In ziua aceea când m-am întors acasa am simtit golul.El nu mai era. Asa pe neanuntate disparuse.Fara sa-si fi luat ramas bun.Devenise numai un gol.Era golul acela ce-ti stapunge stomacul in tacere,fara ca tu sa fii in stare sa ripostezi.Golul e intotdeauna gol…!El nu mai era.Disparuse intr-o zi de mai…

…aproape ca un triumf mama isi incepea orice convorbire cu acel anunt,in loc de salut.Ziua aceea s-a umplut parca de vocea ei ce repeta,repeta la infinit acelasi lucru.Ba cred ca istoria a durat saptamani in sir.Vestea s-a raspandit,iar de-acum stiau toti:

”Am taiat ciresu’…!”

Se uscase demult,dar era acolo in toata falnicia lui,custodind secretele fiecaruia dintre noi.In toata imponenta-i strajuia intrarea,iar in vremea pargului,rand pe rand era strajuit si de caini.Crescusem odata cu el.Ii cunosteam fiecare ram si dese ori ii confesasem iubirile.Luciul scoartei in anumite locuri ne tradau mangaierile,iar pentru o”amicitie adevarata”devenise chiar moneda de  schimb.O urcare in cires!…Ce nu-si poate inventa omul,pentru o urcare in cires,pentru a nu risca o aventura demna de povestile lui Creanga…!Era bun loc de ascunzatoare in verile tarzii,cand jocurile copilariei se rataceau in noapte si devenea o nesfarsita tentatie pentru orice trecator.

Era iubit de toti.Era stiut de toti.Era ca un far pentru multi.Mai toti ai casei ii disputau proprietatea,fara sa tina seama ca aflandu-se in strada era de fapt,al tuturor…Inflorea primul dintre toti ciresii,iar roadele ni le daruia ceva mai timpuriu,fara sa fie un cires de mai.Nu cunosteam bucurie mai mare ca aceea de a-i escalada inaltimile in cautarea celor mai coapte,iar placerea incepea intotdeauna ca intr-un ritual,cu cercei rosii la urechi…!Coboram de fiecare data numai dupa ce incursiunea era savarsita,in toate cele trei directii date de ramurile principale,cu sanul arhiplin de roseata pietroaselor…

 

El nu mai era.Era numai El.

Golul intotdeauna e gol. Gol e intotdeauna golul.

Asa pe neanuntate disparuse.Disparuse pe neanuntate,asa…

Golul intotdeauna e gol. Gol e intotdeauna golul.

El nu mai era.Era numai El.

 

…probabil,coroana lui atat de echilibrata ii asigura o frumusete particulara in toate sezoanele.Vara,umbrarul ideal ce tinea la distanta razele unui soare ucigator.Toamna-culori infinite pe acelasi sevalet.Iarna,zapada asezata lin il transforma intr-o mireasa gata sa paseasca spre celalalt altar…!

Priveam trunchiul acela falnic taiat in bucati si nu reuseam sa iert aceasta decizie neanuntata.In ziua aceea am inteles ca plecarile copacilor sunt tot plecari,cu nimic mai prejos de plecarea unei fiinte dragi.Plecarii lui i-am adaugat p l e c a r e a si g o l u l  imens pe care aceasta o inscrie,pe neasteptate,de cele mai multe ori.Totul se traduce simplificand intr-un spatiu impletit cu un timp relativ la care se adauga trairile,cu tot bagajul de emotii pe care il purtam fiecare dintre noi,iar golul ramas e destinat amintirilor…

Port ca un talisman bucati din trunchiul ciresului ce strajuia poarta copilariei,iar gusrul lor zemuind mai sta imprimat intr-un colt.Vocea mamei rasuna si acum sa ne vesteaca cum ca n i c i u n u l nu mai este,iar amitirile navalesc in a c e l  g o l   i m e n s…

Casi in ziua aceea când m-am întors acasa am simtit golul.El nu mai era. Asa pe neanuntate disparuse.Fara sa-si fi luat ramas bun.Devenise numai un gol.Era golul acela ce-ti stapunge stomacul in tacere,fara ca tu sa fii in stare sa ripostezi.Golul e intotdeauna gol…!El nu mai era.Disparuse intr-o zi de mai…

 

 

Firul de Mărțișor ce leagă icoane ale sufletului românesc

Galleria

De la Albastrul de Voronet…la Albastrul de Lucca   Pe la sfarsitul lui martie am strabatut strazile inguste si intortochiate prin ploaia ce se intetea tot mai mult.Trebuia sa ajung la biserica noastra care se afla chiar in centrul Luccai,foarte … Continua a leggere