Martisorul de Mai sau…

Amintiri de pe strada mea

                                                                

                                                             Cu aleasa multumire arhitectului livezii,Tatal meu

 

In ziua aceea când m-am întors acasa am simtit golul.El nu mai era. Asa pe neanuntate disparuse.Fara sa-si fi luat ramas bun.Devenise numai un gol.Era golul acela ce-ti stapunge stomacul in tacere,fara ca tu sa fii in stare sa ripostezi.Golul e intotdeauna gol…!El nu mai era.Disparuse intr-o zi de mai…

…aproape ca un triumf mama isi incepea orice convorbire cu acel anunt,in loc de salut.Ziua aceea s-a umplut parca de vocea ei ce repeta,repeta la infinit acelasi lucru.Ba cred ca istoria a durat saptamani in sir.Vestea s-a raspandit,iar de-acum stiau toti:

”Am taiat ciresu’…!”

Se uscase demult,dar era acolo in toata falnicia lui,custodind secretele fiecaruia dintre noi.In toata imponenta-i strajuia intrarea,iar in vremea pargului,rand pe rand era strajuit si de caini.Crescusem odata cu el.Ii cunosteam fiecare ram si dese ori ii confesasem iubirile.Luciul scoartei in anumite locuri ne tradau mangaierile,iar pentru o”amicitie adevarata”devenise chiar moneda de  schimb.O urcare in cires!…Ce nu-si poate inventa omul,pentru o urcare in cires,pentru a nu risca o aventura demna de povestile lui Creanga…!Era bun loc de ascunzatoare in verile tarzii,cand jocurile copilariei se rataceau in noapte si devenea o nesfarsita tentatie pentru orice trecator.

Era iubit de toti.Era stiut de toti.Era ca un far pentru multi.Mai toti ai casei ii disputau proprietatea,fara sa tina seama ca aflandu-se in strada era de fapt,al tuturor…Inflorea primul dintre toti ciresii,iar roadele ni le daruia ceva mai timpuriu,fara sa fie un cires de mai.Nu cunosteam bucurie mai mare ca aceea de a-i escalada inaltimile in cautarea celor mai coapte,iar placerea incepea intotdeauna ca intr-un ritual,cu cercei rosii la urechi…!Coboram de fiecare data numai dupa ce incursiunea era savarsita,in toate cele trei directii date de ramurile principale,cu sanul arhiplin de roseata pietroaselor…

 

El nu mai era.Era numai El.

Golul intotdeauna e gol. Gol e intotdeauna golul.

Asa pe neanuntate disparuse.Disparuse pe neanuntate,asa…

Golul intotdeauna e gol. Gol e intotdeauna golul.

El nu mai era.Era numai El.

 

…probabil,coroana lui atat de echilibrata ii asigura o frumusete particulara in toate sezoanele.Vara,umbrarul ideal ce tinea la distanta razele unui soare ucigator.Toamna-culori infinite pe acelasi sevalet.Iarna,zapada asezata lin il transforma intr-o mireasa gata sa paseasca spre celalalt altar…!

Priveam trunchiul acela falnic taiat in bucati si nu reuseam sa iert aceasta decizie neanuntata.In ziua aceea am inteles ca plecarile copacilor sunt tot plecari,cu nimic mai prejos de plecarea unei fiinte dragi.Plecarii lui i-am adaugat p l e c a r e a si g o l u l  imens pe care aceasta o inscrie,pe neasteptate,de cele mai multe ori.Totul se traduce simplificand intr-un spatiu impletit cu un timp relativ la care se adauga trairile,cu tot bagajul de emotii pe care il purtam fiecare dintre noi,iar golul ramas e destinat amintirilor…

Port ca un talisman bucati din trunchiul ciresului ce strajuia poarta copilariei,iar gusrul lor zemuind mai sta imprimat intr-un colt.Vocea mamei rasuna si acum sa ne vesteaca cum ca n i c i u n u l nu mai este,iar amitirile navalesc in a c e l  g o l   i m e n s…

Casi in ziua aceea când m-am întors acasa am simtit golul.El nu mai era. Asa pe neanuntate disparuse.Fara sa-si fi luat ramas bun.Devenise numai un gol.Era golul acela ce-ti stapunge stomacul in tacere,fara ca tu sa fii in stare sa ripostezi.Golul e intotdeauna gol…!El nu mai era.Disparuse intr-o zi de mai…

 

 

Annunci

2 thoughts on “Martisorul de Mai sau…

  1. La sfârşitul sec. XIX s-au născut o pereche de gemeni – băieţi iar tatăl şi bunicul lor au adus din pădurea din apropiere, doi tei, pe care i-au plantat în faţa casei. Cu timpul , băieţii şi cei doi tei, au crescut iar la timpul potrivit pentru fiecare, au înflorit în tinereţe, au rodit la maturitate îmbătrânind în păr alb şi frunze moarte, cei doi băieţi i-au întrecut în moarte, pe cei doi tei- aceştia întinerind încă zece primăveri. Teii aceia au fost martorii naşterii mele şi a geamănului meu, erau locul unde “ţineam ochii” şi ne acundeam când jucam de-a v-aţi ascunselea, era locul de joacă perfect, când mama întindea pledul pe pământ şi ne dădea coşul cu jucării, sau când împleteam lanţuri din cozi de păpădie, jucându-ne cu buburuze şi gândaci. La umbra lui am stat, de multe ori, ferindu-ne de arşiţa verii iar iarna, ne protejau casa de vijelii, cu coroana lor stufoasă. La umbra lor stăteam cu toţii , copii, tineri şi bătrâni , vecini şi ne-vecini, la taifas iar ca să stăm cuminţi , cei bătrâni ne spuneau poveşti cu zâne, feţi-frumoşi, zmeiparalei, cu codrii fermecaţi şi Ilene Cosânzene. Nu mai vorbesc de mireasma lor când erau înfloriţi, întocmai ca miresele se impodobeau cu flori pe care le dădeau albinelor, gâzelor şi fluturilor spre a fi sărutate dar … a venit o zi. Teii au crescut în fiecare an, maiestuoşi, imenşi greu de stăpânit atunci când se dezlănţuiau urgiile naturii şi am ajuns noi, adică NOI cei pe care ne-au bucurat atâtea decenii, aceşti pomi – să-i tăiem. Şi i-am tăiat!… Am plâns! … I-am strâns în braţe de atâtea ori mulţumindu-le pentru tot ce ne-au dat, plâng şi acum când scriu pentru că în amintirea mea, aud drujbele şi văd oamenii căţăraţi pe tulpina lor tăindu-i.
    De atunci, luna mai nu mai e la fel fără floarea lor, verile sunt mai călduroase fără umbra lor, iar iarna, vântul bate direct în geam făcându-ne să ne amintim continuu despre ei, teii-patriarhii familiei noastre.
    Doamne, frumos era în copilăria noastră şi întotdeauna o asociez cu teii, salcâmul şi dudul. Dar depre dud şi salcâm vă voi povesti altădată.
    Acum teii-patriarhi, au ars, încălzindu-ne iar din bucăţile cele mari, fratele meu geamăn împreună cu soţul au făcut o masă, linguri,câteva castroane şi două “trocuri” în care frământăm pâine şi colaci pentru martile sărbători şi evenimente ale familiei.

    Da, GOLUL, lăsat de copacii copilăriei, este întotdeauna GOL aşa cum nimic nu poate umple golul lăsat de plecarea părinţilor.

    -troc: covată;

Rispondi

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione / Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione / Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione / Modifica )

Google+ photo

Stai commentando usando il tuo account Google+. Chiudi sessione / Modifica )

Connessione a %s...