Mărțișor de week-end

Mărțișor de week-end sau hohotul mititeilor

…una dintre marile mele iubiri,recunosc deschis,este Bogdan Ulmu.Mai precis cărticica lui de bucate „Gastronomice…à la Păstorel”,dar nu atât pentru rețetele în sine,(mă va ierta oare, Bogdan…?!) cât pentru modul în care sunt prezentate:original ar fi prea puțin spus…!Ce mai!…sunt piiicante cu adevărat,măi fraților!…O delicatețe să le citești,daaar să le și guști!…așa că astăzi vom gusta un…„Mărțișor culinar”!…

El mă întrebă,așa pe neașteptate,cu vocea-i enigmatică,mai zilele trecute,dacă-mi place să gătesc…Eu îi răspund că uneori  uit efectiv să mănânc,că pot face pace ușor cu un iaurt care să-mi contureze clar și evident mustățile  sau cu o porție de paste preparate „la minut”,de fapt,în mai puțin de 10 minute….Dè,influențele peninsulei,accept…!…„pentru mine,a sta pe lângă aragaz,la bucătărie e o pierdere de timp…!”- îi spun eu cu maximă sinceritate,iar El  pornește într-un hohot de râs,prelung…

Però... atunci când dispoziția este aceea de a rămâne mai mult printre polonice,măiestria mea cu sau fără ajutorul amicului mai sus amintit își spune cuvântul și…geutatea! …Rețetele mamei sunt cele mai des reluate pentru că îmi poartă cu ele mirosul acela imprimat în palimpsestul memoriilor și-atunci,poftele (sau pohtele!… 😉 ) se amestecă ceva mai mult cu dorurile,cu trăirile din anii copilăriei…cu viața de-atunci.Iubesc la nebunie mirosul întens de coajă de lămâie trecută pe răzătoarea mică  și romul și vanilia măiestrit îmbinate,fapt care face ca uneori să pun de un chec în doi timpi și alte trei mișcări,la o certă oră a dimineților de duminică…Este iubirea dorurilor de Acasă…greu de descris…foare,foarte greu de exprimat…Poate,de neexprimat…

Fără dubii mă pot lăuda cu ceaiul meu special care este deja recunoscut de toți amicii care-mi trec pragul,dar permiteți-mi să încep lăudatura-mi cu dedicația scrisă chiar de mânușița lui,cândva, esattamente per me,oaie de Borcea pierdută din cârd… 😉

Cu o scriere vădit artistică Bogdan îmi scrie:

„Dnei Olimpia.,

Măgulit că are timp să se amuze-gătind,CHIAR și pe seama bucatelor mele,cu dorința de a ne cunoaște,cândva,alături de amicul nostru X,prin vreo bucătărie…”

urmează o semnătură decisă,foarte frumos caligrafiată,

Ul(b)mu

4 nov.2004 (Oare,pe unde se afla el,când îmi scria asta…?!cel puțin în accepțiunea filosofică trăim în două dimensiuni,dar se vede că Bogdan o are bună și precisă pe cea de-a treia,fapt ce-i permite să facă și… depășire de dimensiune!…Mai mult ca sigur era „prins”cu de-ale tigăielilor,așa că-l iertăm…!)

Arta dedicațiilor fiind subliniată,putem continua rețetaru’ cu arta bucatelor din top:arriva aperitivul cu vinete și gogoșari care e la loc de cinste și rămas acolo,pe lista lui „deosebit de bun”din partea celor care l-au gustat…În alternanță,putem adăuga o ciorbă de perișoare de neuitat à la mamman,cu inegalabila ciorbă de burtă,desigur rețeta Ionica Stan sau o infinitate de aperitive asortate în fel și chip și binecuvântatele mele salate mixte+cereale…!Musacaua are desigur,locul ei în topul meu așa de propriu,atât de personal…La capitolul „special” vine găina alla bresciana,„vărzuțele noastre” de Bruxelles,cartofii danezi înăbușiți în zahărul ars,lazgane și (da!…există și ziua asta!),ziua aceea foarte specială a…baclavalelor!OlympicInternationalKitchen,am putea spune…

Multcântata rață cu portocale are însă secretul ei vechi,care va rămâne tot secret dat fiind că e un adevărat secret.(Ah!…acum eu trăiesc într-o nebuloasă deoarece nu știu dacă pe voi vă domină mai mult pofta de rațameacuportocale sau tronează ea,curiozitatea de a ștìii ce și mai ales cine,se poate ascunde în spatele anunțatului secret!…Ahhh…!)

Dragele mele-mi spun dese ori să „mă las” de poezie,cum că rețeta de la plăcintuțele mele cu mozzarella și stafide ar trebui să fie cu adevătat brevetată,chiar demult…dar eu,nu!…aduc mulțumirile mele,inventatoarei de iaurt:((nà!… că de astă dată e o femeie…!(poate e mai sănătos să subliniez că niciodată n-am digerat o astfel fadă și inutilă ”competiție”…!))

Poate,într-o altă viață voi săvârși până și o astfel de minune,poate…

Frumusețea de a sta acolo în bucătărie  constă în a te dedica.În adevăratul sens al cuvântului.Pentru că bucatele ies mult mai gustoase atunci când adaugi odată cu ingredientele,partea a c e e a din tine,când un/o cineva îți umple gândurile,când dedicația e clară și precisă…(Începe prin a face o prăjitură când ești supărat(ă) și poți fi sigur(ă) că va sfârși la coș…!)Bucătăriseala își are secretele ei,se știe, cere să fie tratată cu pricepere,și întotdeauna,cu aleasă dăruire…

Eu,dată fiind ploaia care-mi întrerupe plimbările cam de vreo trei-bune-lunișoare,astăzi mă voi delecta îndelung cu cele cinci straturi ale  „Prăjiturii cu mac!”,de la Amara,iar ca să nu risc să sfârșesc  întreaga prăjitură mâncând dimineața-prânz-seara,o voi dărui vecinilor și amicilor mei de la Poliția Municipală ca semn de salut sau „Mărțișor de week-end”…!

Însă,cum se apropie sezonul grătărelelor –Soarele tot iese el  prin verun colțișor de Rai!…- și mai toți vor dori să-și exprime dezacordul cu hotărârile europene ieșind direct și precis la iarbă verde,cred că cel mai potrivit ar fi să dau spațiu amicului marilor mele iubiri în ale rețetelor,cu speranța că îmi veți împărtăși iubirea,iar acolo,la buza grătarului,veți închina paharul spre prietenească cinstire…!

*Mititei,d’ăi măricei!

Moldoveni/șoldoveni chiar și munteni/neardeleni,dobrogeni și alte naționalități!Ce vine cu pași repezi/Nu Regele,nu criza teatrului/nu Sabrina:vine vara! Și ce-mi face savarinul estimp?Merge la grădină;la iarbă verde(floare albastră,viitoare roză).Și-acolo,Toma ce-mi făcea?Paloș mic mi-l învârtea și-n mititel îl băga!(ați recunoscut para-fraza & măru-propoziția!)

Da’ ca să-l vîre unde-am zis,musai să-l aibă.Și-atunci,dacă nu are încredere în grataragiu,nu-i bine să și-l prepare singur,în condiții ieftine & igienice?Păi da…Chiar dacă n-or ieși ei,mititeii precum la Folosea lângă Brașov,unde era plasată,într-o vreme ,capitala micilor),oricum,ceva-ceva tot va rămâne plăcut pe palatin,esofag,stomah & almanah…Mititeii,adorați bucureștean,idolatrizați de Caragiale,divinizați de Mușatescu,reabilitați de Cella Delavrancea,au chichirezul lor;dar s-o luăm bătrânește—vorba președintelui Clubului Veteranilor din Alimentația Publică.

Micii se fac mai întâi din carne de vită(de la ceafă,coadă ori pulpiță).Dar în compoziție, zic eu, vârâți și 10%purcel,10% cal,10% oaie(ori măgar).Apoi:nu-i tocați cu mașina,ci cu satârul(așa ne-au lăsat cu limbă de moarte bătrânii,și noi nu suntem de la Tinetetul liber,să-i huiduim).Păstorel,care era genial,a avut o scăpare la capitolul mititei și a recomandat în compoziție „miez de franzelă -de mărimea unei lămâi”.Ce vreți,și Homer moțăia uneori;noi nu pentru asta îl iubim ,deci mergem mai departe:sare,mujdei,cimbru,piper,enibahar,chimen,zahăr,bicarbonat(foarte puțin!),boia iute etc.Ei se țin în suc de vită,în congelator,24 ore înainte.

Parcă vă văd că vă grăbiți să ziceți„Gata!De-aici știm și singuri!”…Știți pe naiba:ce,bucătăria e cibernetică,să aibă habar de dânsa tot mocofanul?Aici e vorba de știință,geniu și demență;cine nu are măcar 33% din fiecare,s-o ia la goană,precum Charlot,către THE END și să ne lase-n durerea noastră de lăcrămoși ai aromelor…

Revin: după ce-ați scos micii din frigider,nu-i puneți oriune,oricum,că nu-s hârtii de 1000 de lei,dintr-alea de stins mucul lumânării!Ei se proporționează,se rulează,se tăvălesc prin seu de vită & batal,se pun pe grătarul încins și se lasă numai la foc de mangal,nici prea iute,nici complet agonic,stropindu-se cu o măturică udă,din 5 în 5 minute.Evitați prăjitul lor în tigaie,chiar și friptul în cuptorul aragazului,căci numai la mangal se fac bine și miros dumnezeiește.Aveți grijă,micii-manilor:să nu-i lăsați cruzi,da nici să nu-i uscați și ofiliți,căci mititelul tre’ să fie lucuios și mustos,durduliu și pe gât alunecos,măriceii moșului!…

Și dacă nu o să vă placă vinul,nu-i nimic:țineți-o pe bere rece,cu guler înalt și acid potrivit;cam o sticlă la 3 mititei(aplicați singuri regula de trei simplă). B.U.

 

Acum,mă-nțelegeți…?! Poftă bună,dragilor…!

P.S. Mulțumiri cu caru’,Bogdan!Salutări & Îmbrățișări neaoșe,pe oriunde-ai fi!

PP.S.Cineva va ho-hoti chiar mai mult…!

*Bogdan Ulmu-„Gastronomice à la Păstorel”!-Ed.Institutul European,1998.

Martisorul de Mai sau…

Amintiri de pe strada mea

                                                                

                                                             Cu aleasa multumire arhitectului livezii,Tatal meu

 

In ziua aceea când m-am întors acasa am simtit golul.El nu mai era. Asa pe neanuntate disparuse.Fara sa-si fi luat ramas bun.Devenise numai un gol.Era golul acela ce-ti stapunge stomacul in tacere,fara ca tu sa fii in stare sa ripostezi.Golul e intotdeauna gol…!El nu mai era.Disparuse intr-o zi de mai…

…aproape ca un triumf mama isi incepea orice convorbire cu acel anunt,in loc de salut.Ziua aceea s-a umplut parca de vocea ei ce repeta,repeta la infinit acelasi lucru.Ba cred ca istoria a durat saptamani in sir.Vestea s-a raspandit,iar de-acum stiau toti:

”Am taiat ciresu’…!”

Se uscase demult,dar era acolo in toata falnicia lui,custodind secretele fiecaruia dintre noi.In toata imponenta-i strajuia intrarea,iar in vremea pargului,rand pe rand era strajuit si de caini.Crescusem odata cu el.Ii cunosteam fiecare ram si dese ori ii confesasem iubirile.Luciul scoartei in anumite locuri ne tradau mangaierile,iar pentru o”amicitie adevarata”devenise chiar moneda de  schimb.O urcare in cires!…Ce nu-si poate inventa omul,pentru o urcare in cires,pentru a nu risca o aventura demna de povestile lui Creanga…!Era bun loc de ascunzatoare in verile tarzii,cand jocurile copilariei se rataceau in noapte si devenea o nesfarsita tentatie pentru orice trecator.

Era iubit de toti.Era stiut de toti.Era ca un far pentru multi.Mai toti ai casei ii disputau proprietatea,fara sa tina seama ca aflandu-se in strada era de fapt,al tuturor…Inflorea primul dintre toti ciresii,iar roadele ni le daruia ceva mai timpuriu,fara sa fie un cires de mai.Nu cunosteam bucurie mai mare ca aceea de a-i escalada inaltimile in cautarea celor mai coapte,iar placerea incepea intotdeauna ca intr-un ritual,cu cercei rosii la urechi…!Coboram de fiecare data numai dupa ce incursiunea era savarsita,in toate cele trei directii date de ramurile principale,cu sanul arhiplin de roseata pietroaselor…

 

El nu mai era.Era numai El.

Golul intotdeauna e gol. Gol e intotdeauna golul.

Asa pe neanuntate disparuse.Disparuse pe neanuntate,asa…

Golul intotdeauna e gol. Gol e intotdeauna golul.

El nu mai era.Era numai El.

 

…probabil,coroana lui atat de echilibrata ii asigura o frumusete particulara in toate sezoanele.Vara,umbrarul ideal ce tinea la distanta razele unui soare ucigator.Toamna-culori infinite pe acelasi sevalet.Iarna,zapada asezata lin il transforma intr-o mireasa gata sa paseasca spre celalalt altar…!

Priveam trunchiul acela falnic taiat in bucati si nu reuseam sa iert aceasta decizie neanuntata.In ziua aceea am inteles ca plecarile copacilor sunt tot plecari,cu nimic mai prejos de plecarea unei fiinte dragi.Plecarii lui i-am adaugat p l e c a r e a si g o l u l  imens pe care aceasta o inscrie,pe neasteptate,de cele mai multe ori.Totul se traduce simplificand intr-un spatiu impletit cu un timp relativ la care se adauga trairile,cu tot bagajul de emotii pe care il purtam fiecare dintre noi,iar golul ramas e destinat amintirilor…

Port ca un talisman bucati din trunchiul ciresului ce strajuia poarta copilariei,iar gusrul lor zemuind mai sta imprimat intr-un colt.Vocea mamei rasuna si acum sa ne vesteaca cum ca n i c i u n u l nu mai este,iar amitirile navalesc in a c e l  g o l   i m e n s…

Casi in ziua aceea când m-am întors acasa am simtit golul.El nu mai era. Asa pe neanuntate disparuse.Fara sa-si fi luat ramas bun.Devenise numai un gol.Era golul acela ce-ti stapunge stomacul in tacere,fara ca tu sa fii in stare sa ripostezi.Golul e intotdeauna gol…!El nu mai era.Disparuse intr-o zi de mai…