Mărțișor de week-end

Mărțișor de week-end sau hohotul mititeilor

…una dintre marile mele iubiri,recunosc deschis,este Bogdan Ulmu.Mai precis cărticica lui de bucate „Gastronomice…à la Păstorel”,dar nu atât pentru rețetele în sine,(mă va ierta oare, Bogdan…?!) cât pentru modul în care sunt prezentate:original ar fi prea puțin spus…!Ce mai!…sunt piiicante cu adevărat,măi fraților!…O delicatețe să le citești,daaar să le și guști!…așa că astăzi vom gusta un…„Mărțișor culinar”!…

El mă întrebă,așa pe neașteptate,cu vocea-i enigmatică,mai zilele trecute,dacă-mi place să gătesc…Eu îi răspund că uneori  uit efectiv să mănânc,că pot face pace ușor cu un iaurt care să-mi contureze clar și evident mustățile  sau cu o porție de paste preparate „la minut”,de fapt,în mai puțin de 10 minute….Dè,influențele peninsulei,accept…!…„pentru mine,a sta pe lângă aragaz,la bucătărie e o pierdere de timp…!”- îi spun eu cu maximă sinceritate,iar El  pornește într-un hohot de râs,prelung…

Però... atunci când dispoziția este aceea de a rămâne mai mult printre polonice,măiestria mea cu sau fără ajutorul amicului mai sus amintit își spune cuvântul și…geutatea! …Rețetele mamei sunt cele mai des reluate pentru că îmi poartă cu ele mirosul acela imprimat în palimpsestul memoriilor și-atunci,poftele (sau pohtele!… 😉 ) se amestecă ceva mai mult cu dorurile,cu trăirile din anii copilăriei…cu viața de-atunci.Iubesc la nebunie mirosul întens de coajă de lămâie trecută pe răzătoarea mică  și romul și vanilia măiestrit îmbinate,fapt care face ca uneori să pun de un chec în doi timpi și alte trei mișcări,la o certă oră a dimineților de duminică…Este iubirea dorurilor de Acasă…greu de descris…foare,foarte greu de exprimat…Poate,de neexprimat…

Fără dubii mă pot lăuda cu ceaiul meu special care este deja recunoscut de toți amicii care-mi trec pragul,dar permiteți-mi să încep lăudatura-mi cu dedicația scrisă chiar de mânușița lui,cândva, esattamente per me,oaie de Borcea pierdută din cârd… 😉

Cu o scriere vădit artistică Bogdan îmi scrie:

„Dnei Olimpia.,

Măgulit că are timp să se amuze-gătind,CHIAR și pe seama bucatelor mele,cu dorința de a ne cunoaște,cândva,alături de amicul nostru X,prin vreo bucătărie…”

urmează o semnătură decisă,foarte frumos caligrafiată,

Ul(b)mu

4 nov.2004 (Oare,pe unde se afla el,când îmi scria asta…?!cel puțin în accepțiunea filosofică trăim în două dimensiuni,dar se vede că Bogdan o are bună și precisă pe cea de-a treia,fapt ce-i permite să facă și… depășire de dimensiune!…Mai mult ca sigur era „prins”cu de-ale tigăielilor,așa că-l iertăm…!)

Arta dedicațiilor fiind subliniată,putem continua rețetaru’ cu arta bucatelor din top:arriva aperitivul cu vinete și gogoșari care e la loc de cinste și rămas acolo,pe lista lui „deosebit de bun”din partea celor care l-au gustat…În alternanță,putem adăuga o ciorbă de perișoare de neuitat à la mamman,cu inegalabila ciorbă de burtă,desigur rețeta Ionica Stan sau o infinitate de aperitive asortate în fel și chip și binecuvântatele mele salate mixte+cereale…!Musacaua are desigur,locul ei în topul meu așa de propriu,atât de personal…La capitolul „special” vine găina alla bresciana,„vărzuțele noastre” de Bruxelles,cartofii danezi înăbușiți în zahărul ars,lazgane și (da!…există și ziua asta!),ziua aceea foarte specială a…baclavalelor!OlympicInternationalKitchen,am putea spune…

Multcântata rață cu portocale are însă secretul ei vechi,care va rămâne tot secret dat fiind că e un adevărat secret.(Ah!…acum eu trăiesc într-o nebuloasă deoarece nu știu dacă pe voi vă domină mai mult pofta de rațameacuportocale sau tronează ea,curiozitatea de a ștìii ce și mai ales cine,se poate ascunde în spatele anunțatului secret!…Ahhh…!)

Dragele mele-mi spun dese ori să „mă las” de poezie,cum că rețeta de la plăcintuțele mele cu mozzarella și stafide ar trebui să fie cu adevătat brevetată,chiar demult…dar eu,nu!…aduc mulțumirile mele,inventatoarei de iaurt:((nà!… că de astă dată e o femeie…!(poate e mai sănătos să subliniez că niciodată n-am digerat o astfel fadă și inutilă ”competiție”…!))

Poate,într-o altă viață voi săvârși până și o astfel de minune,poate…

Frumusețea de a sta acolo în bucătărie  constă în a te dedica.În adevăratul sens al cuvântului.Pentru că bucatele ies mult mai gustoase atunci când adaugi odată cu ingredientele,partea a c e e a din tine,când un/o cineva îți umple gândurile,când dedicația e clară și precisă…(Începe prin a face o prăjitură când ești supărat(ă) și poți fi sigur(ă) că va sfârși la coș…!)Bucătăriseala își are secretele ei,se știe, cere să fie tratată cu pricepere,și întotdeauna,cu aleasă dăruire…

Eu,dată fiind ploaia care-mi întrerupe plimbările cam de vreo trei-bune-lunișoare,astăzi mă voi delecta îndelung cu cele cinci straturi ale  „Prăjiturii cu mac!”,de la Amara,iar ca să nu risc să sfârșesc  întreaga prăjitură mâncând dimineața-prânz-seara,o voi dărui vecinilor și amicilor mei de la Poliția Municipală ca semn de salut sau „Mărțișor de week-end”…!

Însă,cum se apropie sezonul grătărelelor –Soarele tot iese el  prin verun colțișor de Rai!…- și mai toți vor dori să-și exprime dezacordul cu hotărârile europene ieșind direct și precis la iarbă verde,cred că cel mai potrivit ar fi să dau spațiu amicului marilor mele iubiri în ale rețetelor,cu speranța că îmi veți împărtăși iubirea,iar acolo,la buza grătarului,veți închina paharul spre prietenească cinstire…!

*Mititei,d’ăi măricei!

Moldoveni/șoldoveni chiar și munteni/neardeleni,dobrogeni și alte naționalități!Ce vine cu pași repezi/Nu Regele,nu criza teatrului/nu Sabrina:vine vara! Și ce-mi face savarinul estimp?Merge la grădină;la iarbă verde(floare albastră,viitoare roză).Și-acolo,Toma ce-mi făcea?Paloș mic mi-l învârtea și-n mititel îl băga!(ați recunoscut para-fraza & măru-propoziția!)

Da’ ca să-l vîre unde-am zis,musai să-l aibă.Și-atunci,dacă nu are încredere în grataragiu,nu-i bine să și-l prepare singur,în condiții ieftine & igienice?Păi da…Chiar dacă n-or ieși ei,mititeii precum la Folosea lângă Brașov,unde era plasată,într-o vreme ,capitala micilor),oricum,ceva-ceva tot va rămâne plăcut pe palatin,esofag,stomah & almanah…Mititeii,adorați bucureștean,idolatrizați de Caragiale,divinizați de Mușatescu,reabilitați de Cella Delavrancea,au chichirezul lor;dar s-o luăm bătrânește—vorba președintelui Clubului Veteranilor din Alimentația Publică.

Micii se fac mai întâi din carne de vită(de la ceafă,coadă ori pulpiță).Dar în compoziție, zic eu, vârâți și 10%purcel,10% cal,10% oaie(ori măgar).Apoi:nu-i tocați cu mașina,ci cu satârul(așa ne-au lăsat cu limbă de moarte bătrânii,și noi nu suntem de la Tinetetul liber,să-i huiduim).Păstorel,care era genial,a avut o scăpare la capitolul mititei și a recomandat în compoziție „miez de franzelă -de mărimea unei lămâi”.Ce vreți,și Homer moțăia uneori;noi nu pentru asta îl iubim ,deci mergem mai departe:sare,mujdei,cimbru,piper,enibahar,chimen,zahăr,bicarbonat(foarte puțin!),boia iute etc.Ei se țin în suc de vită,în congelator,24 ore înainte.

Parcă vă văd că vă grăbiți să ziceți„Gata!De-aici știm și singuri!”…Știți pe naiba:ce,bucătăria e cibernetică,să aibă habar de dânsa tot mocofanul?Aici e vorba de știință,geniu și demență;cine nu are măcar 33% din fiecare,s-o ia la goană,precum Charlot,către THE END și să ne lase-n durerea noastră de lăcrămoși ai aromelor…

Revin: după ce-ați scos micii din frigider,nu-i puneți oriune,oricum,că nu-s hârtii de 1000 de lei,dintr-alea de stins mucul lumânării!Ei se proporționează,se rulează,se tăvălesc prin seu de vită & batal,se pun pe grătarul încins și se lasă numai la foc de mangal,nici prea iute,nici complet agonic,stropindu-se cu o măturică udă,din 5 în 5 minute.Evitați prăjitul lor în tigaie,chiar și friptul în cuptorul aragazului,căci numai la mangal se fac bine și miros dumnezeiește.Aveți grijă,micii-manilor:să nu-i lăsați cruzi,da nici să nu-i uscați și ofiliți,căci mititelul tre’ să fie lucuios și mustos,durduliu și pe gât alunecos,măriceii moșului!…

Și dacă nu o să vă placă vinul,nu-i nimic:țineți-o pe bere rece,cu guler înalt și acid potrivit;cam o sticlă la 3 mititei(aplicați singuri regula de trei simplă). B.U.

 

Acum,mă-nțelegeți…?! Poftă bună,dragilor…!

P.S. Mulțumiri cu caru’,Bogdan!Salutări & Îmbrățișări neaoșe,pe oriunde-ai fi!

PP.S.Cineva va ho-hoti chiar mai mult…!

*Bogdan Ulmu-„Gastronomice à la Păstorel”!-Ed.Institutul European,1998.

mărțișorul la condițional-oprativ sau poveste șoptită scrisă cu litere mici

if

dacă tu…

…aș pregăti totul în mod progesiv.aș cotrobăi prin fiecare ungher al casei,prin fiecare ungher al meu.cu migală și atenție sporită.înainte de toate aș ordona șosetele punând o delimitare clară între cele de zi și cele de noapte.între dantelăriile celor de vară și între moliciunea celor pentru ger.dragele de ele,niciodată nu știu cărei ore aparțin, cum întind mâna uneori la întâmplare,cu ochii închiși,să le prind…cum îmi  tună gustul momentului: după culoare…după desen…după firul țesăturii…sau după cum se „preanunță”diminețile… câteva perechi vor sfârși în cutia pe care stă scris d e  a r u n c a t dar,spre seară sigur se va descoperi și pentru ele un colțișor,semn de indubitabilă afecțiune asupra lucrurilor sau de o compulsivitate care mă învinge mereu…cum ai vrea să crezi…

…la capitolul oale și crătiți aș zăbovi ceva mai mult.le-aș dărui mângâierile mele în plus,iar ele mi-ar dărui în schimb strălucirea noului lor.aș surâde mai des oglindindu-mi chipul în strălucirea tigăilor și ,probabil,valsul acela acompaniator al„operei”l-aș repeta…pata aceea gălbuie de lângă întrerupător aș lăsa-o însă,chiar dacă ar fi nevoie doar de o pereche de mănuși și de câteva zeci de secunde,s-o dobor…tu te-ai obișnui într-un anume fel,cu imperfectiunile mele și probabil,le-ai accepta…

…aș dechide larg toate ferestrele să mă inunde lumina,iar  florile proaspete le-aș fura și le-aș așeza chiar și la calendar.aș lăsa așa,neglijent,câte o eșarfă,câte-o carte rătăcită,doar ca tu să mă întrebi „de ce…?”…aș ridica din umeri,iar tu sigur,ai surâde șugubăț…

…prin baie și prin debara ar fi o trecere rapidă,de aruncat un ochi fugar…aș schimba doar albiturile și plantele noi le-aș uda…

…aș parfuma în mod deosebit încăperile,iar tu ai exclama mereu:„parfumul ăsta-i nou…!nu-l știam…!”așternuturile ar fi cu siguranță noi.m-aș lăuda demonstându-mi colecția de creioane pierzându-mă în istoria fiecăruia,iar tu ți-ai încrucișa privirile cu ale mele la fiecare istorisire lăsându-ți doar mâinile să vorbească printre voitele tăceri…

…te-aș purta în grădina mea:fiecare plantă,fiecare copac,fiecare dintre flori ți-ar povesti că la rădăcină i-am pus numai dragostea mea,iar parfumul lor te-ar învălui,ți-ar confirma…

…în semn de bun venit aș pregăti cu multă dăruire aluatul și aș frământa pâinea. aș umple întreaga casă de mirosul facerii…! tu l-ai adulmeca hulpav cu vârful bărbiei cuprins între două degete,întrebător…„câte surprize mai ai să-mi oferi…?!”-m-ai spune…iar corpurile noastre vor începe discret  dansul adulmecărilor…

…aș cumpăra două cupe noi și te-aș ruga să desfaci sticla aceea cu vin căruia refuz demult,demult să-i șterg praful…te-ai opri din gest și mi-ai spune hohotind:„tu o porți pe ștefania popescu cu tine,aici…?!”…și hohotul s-ar dubla,negreșit…aș pregăti „multpromisa” rață-cu-portocale-ce-la-final-tu-a-i-descopri-rățoi…ne-am bucura de„istoria raței” și-am sfârși în sărutul acela,noi…

…mi-aș pune rând pe rând toate rochiile mele lungi ca să pot invoca zborul ,iar tu l-ai recunoaște după fâlfâiri…cred că și pletele s-ar mai lungi puțin…iar cerceii i-aș schimba din oră-n oră ca niciunul din ei să nu cunoască nedreptățirea…brățara aceea ți-aș reface-o din bucăți și ți-aș  spune cât de parte din mine era… te-ai minuna și tu de îmbinarea perfectă a părților…iar uneori,am tăcea…

…te-ai aseza într-un loc discret prefăcându-te procupat de-ale tale. în tăcere,doar m-ai savura unduirile…

…am săruta diminețile cu parfumul cafelei făcută din nou la ibric,iar gimnastica matinală ar fi cea a tangentei de noi…!am alerga prin ploaie kilometrul acela până la gară și ne-am urca în primul tren respectând supusi doar alegerea lui.in drum ți-aș prezenta pe toți prietenii mei și le-aș povesti cât de fericită aș fi.ca de obicei,și atunci le-aș fura câte o frunză ce-aș așeza-o semn de carte sau de amintirea că suntem,că sunt…ne-am minuna ca doi copii neștiutori de locuri noi,de timpuri noi,de noi…ne-am pierde destul de des și ne-am regăsi și mai des…

…m-aș așeza într-un loc discret prefăcându-mă preocupată de-ale mele.în tăcere,doar ți-aș sorbi respirațiile…

…aș dispărea într-una dintre dimineți.aș ieși tiptil cu grija de a nu-ți întrerupe somnul duminical și aș hoinări pe străzile pustii povestindu-mi mie însămi că-ai fi…aș pleca doar așa,să mă pot întoarce cu brațele întinse a zbor,ce te-ar cuprinde în dansul de dor…

…într-o anumită oră am regiza o ceartă „la cuțite” pe care-aș chema-o…„probă de microfon”.eu aș vrea să continuie totul cu „proba tăcerii”,iar ca în toate regulile nescrise,tu ai repeta neîncetat unica „probă a împăcării”.la final am fi amândoi învingători dat fiind jocul…„de probă”!…după aceea am înălța imn după imn poeziei…am împreuna mâinile și trupurile și sufletele le-am împreuna a zbor…!

…iar de-aș scrie pe ușă întoate limbile pământului „v-am ruga,nu deranjați!” s-ar holba până și leo,câinele vecinului la cea de-a treia plimbare,pe înserat…

…ne-am așeza așa,sporovăind până în zori de zi sau ascultând îmbrățișati ticăitul timpului,în aceeași foame de numai doi…

…uneori,te-aș lăsa singur.te-aș lăsa să-mi cotrobăi prin ungherul secretelor și tu te-ai minuna că le știi deja.aș accepta invitația amicelor mele la un aperitiv,dar aș sta tot timpul ăla ca-pe-ghimpi.le-aș povesti ceas de ceas că simt mirosul ce învăluie casa mea.aș privi la nesfârșit ușa știind că între timp tu ai deveni artizan prin preajma focului de două ori arzător…

…la timpul potrivit,aș fugi…m-aș întoarce alergând.m-ai aștepta nerăbdător în prag,tu!

 

…te-ai aseza într-un loc discret prefăcându-te procupat de-ale tale. în tăcere,doar m-ai savura unduirile…

…m-aș așeza într-un loc discret prefăcându-mă preocupată de-ale mele.în tăcere,doar ți-aș sorbi respirațiile…

…ne-am așeza așa,sporovăind până în zori de zi sau ascultând îmbrățișati ticăitul timpului,în aceeași foame de numai doi.

 

…ai fi

 

Fir de Mărțișor

*Mărturisire(2)

 

Motto:

…nu se știe că “bre”

este o formă de respect folosită de n o i,tăranii,

în loc de dumneavoastră” ,

folosit de v o i,orășenii…

–extras dintr-un forum-

 România  văzută într-o zi de post 

sau

…să cuoaștem mai bine prăpastia care se sapă atunci când rostim „noi”——-„voi”!!!

Alături de prejudecăți și de generalizări,stereotipia este un alt mod dăunător de comunicare ce alterează dese ori relațiile dintre noi,fără să ne întrebe prea mult.Dintr-o comoditate a minții, „luăm” în mod inconștient,„formule gata preparate”, fără a le mai supune raționalului,pentru că…sosesc  „pe tavă”,gata confecționate și considerate ca fiind…general valabile.Această preluare „neprelucrată” este omniprezentă și greu,extrem de greu de luat în calcul,dacă nu te oprești să reflectezi puțin asupra cuvintelor,sensului lor și de asemenea,contextului în care au fost rostite.

Așa se explică cum,extrem de frecvent auzim formulări de tipul:noi,țăranii-voi,orășenii ;noi,tinerii-voi,bătrânii;noi,bărbații-voi,femeile;noi,femeile-voi,bărbații,noi,românii-voi,rromii;noi,militarii-voi,civili;noi,din centru-voi,din cartier;noi,de la munte-voi,de la șes;noi,cei care am rămas-voi…ă i a care ați plecat…

 –„…’neața!”-mi-ar spune cineva mai de pe la câmpie…

— 🙂

–„…da’ Tălică,dă pă unde vii?!”…

Am început acestă improvizată convesație în fața Bisericii Sfântul Anton Cel Mare/

Sant’ Antonio din Lucca cu Ghiță Stoica,un bărbat firav și scund care printre două vorbe despre cum a decurs ultima „pescuială” pe malul lui Serchio,sub podul Monte San Quirico,îmi amintește cu o naturalețe de neegalat,graiul dulce românesc,în toată splendoarea lui,cu toate nuanțele de rigoare,specifice fiecărei regiuni în parte.Ghiță este unul dintre „zugravii” care ne pictează biserica,devenită parcă tot mai neîncăpătoare în ultima vreme,pictură   în stilul propriu religiei românilor,cel ortodox –bizantin.Este prima biserică de aici,din Italia ce va fi în curând în întregime pictată și asta doar datorită Preotului Liviu Marina-Fîț și numeroasei comunități a românilor din Lucca și împrejurimi,care știu să-și păstreze tradițiile,să le valorifice.

Am pornit de la acest „tălică”,auzit de mine pentru prima dată,tot pe din vremea Paștelui,în timpul exploziei de la Cernobîl,de la o bunică originară din zona Argeșului.Numele bătrânei l-am uitat,dar acest „tălică” a rămas puternic înfipt în memoria mea,în toată frumusețea muzicalității lui…

Și eu ,și Ghiță ne tot ascundem de ploaia care ba începe,ba se ascunde,ba Soarele ne surâde de după nori…așa cătinel trecem prin Prahova și toată zona de sud de pe malurile Dunării unde de-ale casei sunt:„dadă”,„nene”/„Nenea”…„țață”!…La București în mod hotărât am conchis că tronează numai:„fă!”,„mă!”,„bă!”…-deciși fiind că formele gramaticale de politețe,nu erau în interesul nostru,în acel moment.(Există.Acolo,în manual,cel mai des.)

–„Dânsul!”-sare Ghiță,cu un suâs înscris pe față,de uită tot frigul îndurat ieri,la pescuit!…

–„În Moldova zic d â n s u l și la porc”! exclamă el,cu satisfacția omului care e umblat mult și cunoaște modul neaoș,de-a fi ,al românului!…

–„Dar atunci nu-l scriu cu literă mare!”,îi răspund…

–„Dumneata!”,„ ’matà!”,Matale!”-continuăm noi,itinerariul nostru lingvistic,spre uimirea celor care fumau în jur…

–„Asta-i cam peste tot!”-întărește,iubitorul m e u în ale pescuitului…

–„În Maramureș, Moșu’/Moașa”…„Moșu’!”,indiferent de grad de rudenie,chiar și de vârstă…

–Și „Tanti!”zic…amintindu-mi de o mătușă căreia de-o viață,toți nepoții am numit-o simplu și respectuos,„Tanti”,urmat de nimic altceva…

Se întețește ploaia și suntem nevoiți să curmăm discuția noastră convinși că ceva specific în ale formulelor de adresare,trebuie să existe și prin Banat,și prin Dobrogea sau prin celelalte regiuni,care pentru noi au rămas cam…nebătute.

Muțumesc lui Ghiță pentru acest periplu imaginar și mă alătur imediat unui grup de turiști americani,ce tocmai au ieșit din biserică și încearcă cu disperare să afle lămuriri dintr-un ghid care cu siguranță,nu este atât de actualizat încât să specifice o schimbare în curs:pictarea bisericii Sant’Antonio în Stil Românesc.Le explic cum pot ma bine,iar ei surâd și își mișcă capetele în sens afirmativ:„Wooow,a romanian church!…Thank you,very much!”…

Mă simt mai bogată,mai plină,mai e u după această discuție purtată cu pictorul de biserici și ignor cu desăvârșire și ploaia și umbrela.Desfac „calul meu nărăvaș”pe două roți,ce mă așteaptă cuminte în fața Liceului Boccherini și fac ceea ce fac ori decâte ori gândurile mă…inundă pe românește:un giro su le mura!

Mă bucur ca un copil care primit o pereche de ghete noi și nu știu cum să-i mulțumesc mai bine lui Ghiță de această conversație care tot rezonează în mine,în toată frumusețea și insolitul ei!…

~Zidurile -Le Mura pentru toți -sunt zidurile de incintă a cetății care cândva,reprezentau inima Republicii de Lucca.În forma actuală,cea pe care o străbat eu aproape zilnic,au fost amenajate din timpul lui Napoleon și însumează ~4300m de asfalt străjuit de castani,tei,arțari și mesteceni care reprezintă locul preferat de promenadă al locuitorilor și al numeroșilor turiști.~

…Unui mai vechi/mai nou Amic pe Facebook îi scriam deunăzi:IUBESC LIMBA ROMÂNĂ!…nu știu cât mă poți înțelege,dar eu iubesc Limba Română!…și-mi place s-o scriu și s-o vorbesc cât mai corect!…

Mă uimește vulgaritatea  și ușurința cu care Limba Română vine batjocorită,prea des,mai ales online…Nu pot înțelege cum,prea lesne mulți se aruncă în vâltoarea comentariilor„uitând” că e o regulă a bunului simț aceea de a nu teroriza gramatical pe interlocutorul tău…

Și paradoxul naște brusc,iar eu pedalez prin ploaie,un al doilea gir’ să-mi limpezesc gândurile și să mă eliberez  de greutatea acelui sisific „voi”pe care l-am primit „în dar” prin preajma Crăciunului ce-a trecut…

…De ce „voi”?!… când v o i -u l pe care-l invoci este atât de bine ancorat  în tot ceea ce înseamnă român și românește chiar dacă este la mii de kilometri distantă și nu poate   nici măcar aprinde o lumânare la căpătâiul alor săi?!…De ce te oprești la acest „voi” tu,cel care n-ar fi trebuit să te oprești?!…De ce să judecăm pe alții ,când timpul nu-i de-ajuns să ne judecăm pe noi înșine?…

De ce?!…

De ce?…

Exact în urmă cu o lună scriam pe blog:

Pot anunța deschis pe toti:participanți la Concursul Mărțișor-2013,simpatizanți și/sau susținători,membrii ai juriului sau simpli vizitatori ai paginilor de blog https://proiectulmartisor.wordpress.com/2013/01/25/proiectul-martisor-2013/ că…pariul acela cu mine,l-am câștigat deja!

Vă mulțumesc din suflet pentru toate emoțiile cu care ați împletit firul de Mărțișor ce mi-ați dăruit,dragii mei români!

Acum,când Concursul Mărțișor-2013 și-a anunțat câștigătorii pot întări cu fermitate aceeași afirmație:pariul a c e l a cu mine însămi L-AM CÂȘTIGAT!

Cu ajutorul participanților la Concurs,în primul rând,și a emoțiilor transmise printre rânduri!Cu ajutorul Mărțișoarelor primite de Acasă și mai apoi,dăruite aici!Cu ajutorul amicelor mele care au acceptat să facă acea dificilă misiune de a alege și de a juriza!Cu ajutorul amicelor și amicilor care, de la foarte mare distanță, mi-au scris:

„Excelent!fă-l să crească!”…

Cu ajutorul celor 371 de persoane care ați găsit răgazul necesar șă vă aplecați asupra Mărțisorului dăruindu-i atenție și din timpul prețios sau a acelor peste 1000 de vizitatori care…ne-au trecut pragul,Mărțișorului!

Mulțumiri tuturor și fiecăruia în parte!

Mii de Mulțumiri!

 

Cu ajurorul tuturor am câștigat pariul a c e la cu mine iar acum,

pot ,timid,să spun:Noi!…Firul de Mărțișor ne leagă oriunde-am fi,români!…

 

Mulțumiri și O Primăvară frumoasă în suflet să aveti!

Mărțișor-2013

 

Precizare:

Mă folosesc de acest deosebit prilej pentru a Mulțumi public doamnelor învățătoare Maria Pavel , Lazarina Craiu și profesoarei Elena Guriță de la Fetești și de asemenea,în egală măsură,dascălilor mei de la Slobozia:prof.Mihaela Butoi,prof.Mariana Grecu-Tărăcilă și celui ce a fost prof. Justin Găvănescu pentru modul în care ați știut să-mi transmiteți dragostea pentru Limba Română!

Bunul Dumnezeu să vă ocrotească oriunde veți fi!